E dificil să descifrezi mesajul unei poezii uneori, iar oricât de aproape ai ajunge de ideea poetică originală, niciodată nu poţi înţelege pe deplin ce a vrut să exprime poetul. Chiar şi aşa, voi risca o serie de presupuneri. Ma corectează scriitoarea acolo unde interpretările sunt greşite.

Încă din titlu, am impresia de universalitate şi de infinitate. Nu există "doar" o sută de bătăi de inimă, ci o serie de sute, care delimitează anumite momente din viaţa eului liric. Aceste momente, în toată unicitatea lor aparentă, se aseamană de fapt într-atât de mult încât ajung să fie generalizate prin sentimente. Stelele au multe mărimi, dar tot stele sunt...

... si tot la fel se sting, lăsând în urmă, asemenea unui sentiment, urme imposibil de gonit; "gânduri efervescente", "secunde dizolvate", dar niciodată complet perisabile.

"m-aş întoarce la rădăcini"; cu toţii ne-am întoarce, dar nu numai sensul inalterabil al timpului ne opreşte, ci şi propria noastră încă-păţânare. Doar tot noi am fost primii care "Am zis nu".

Fiinţa umană este paradox, un element contradictoriu între raţiune şi sentiment, îndoială şi aparentă siguranţă. "De ce să mint, când iubesc o umbră'nstrăinată?" - Străini şi umbre suntem toţi, niciodată capabili a înţelege pe deplin exteriorul şi interiorul existenţei noastre. Întrebarea "Străinule, de ce-ţi contrazici inima vie?" pare adresată eului liric chiar lui însuşi. Pentru fiecare o sută de bătăi de inimă, o sută de momente de şovăială.