Se inserase. Vantul ii ciufulea parul aramiu, iar ea isi aranja in permanenta rochia vaporoasa. Ma gandeam ca as putea sa o tin de mana, insa ar fi fost prea mult pentru o singura seara. Pe cine minteam eu? Voiam sa facem dragoste, voiam sa o dezbrac, sa’I simt corpul tremurand in mainile mele.

Ea parea destul de absenta si tensionata. Stiam ca, la fel ca mine, isi face o mie de planuri despre ce s’ar putea intampla. Am incercat sa initiez o conversatie:
-Si tu, Mara, singura?
-Singura, nu mai am nevoie de nimeni, crede’ma, imi spuse cu un zambet fortat.
Ii simteam mana transpirata lovindu’se de a mea, si mi se parea ca in linistea serii ii aud pana si bataile inimii.
-Nici daca ar pica Fat-Frumos din cer?
-A picat o data, nu m’a vrut, se pare ca eu traiesc in basme cu sfarsituri urate.
In momentul acela am uitat de toata bucuria revederii si m’am enervat tare.
-Stii ceva, Mara? M’am saturat sa arunci cu acuze si sa faci reprosuri la nesfarsit. Te’am vrut. Stii prea bine asta. Tu esti cea care m’a respins in permanenta. Si nici macar nu fac mare tam-tam pe asta, spre deosebire de tine. Cand o sa inveti sa iti reprimi replicile astea acuzatoare?
Parea mai nesigura ca oricand. Si’a cerut scuze, cu o voce soptita, uitandu’se in alta parte.
-Imi pare rau sa te iau asa, dar asta e adevarul!
-Stiu, Tudor, stiu. Crezi ca nu’mi blestem zilele pentru asta? Crezi ca’mi face placere sa fiu asa dificila? Crezi ca n’am incercat sa ma sinucid?
-Poftim?!
-In fine, am luat o supradoza si am stat inconstienta vreo doua zile. Nu ti’am spus, nu voiam sa ma vezi asa vulnerabila.
-Asta e problema ta eterna, nu? Sa pari condescendenta, sa pari superioara, sa pari desprinsa din alta lume.
Pufni in ras.
-Da, probabil. Dar te rog, sa nu intram in subiect.

Mi se parea total deplasat cum a amintit de tentativa de suicid de parca ar fi fost ceva firesc, insa chiar nu aveam chef de dispute si am lasat’o sa viseze in continuare.
-Mara, ar cam fi timpul sa plec.
-Asta a fost tot? intreba ea dezamagita.
“Mai e ceva, te iubesc”, imi venea sa’I zic.
-Daca vrei te conduc pana acasa.

Restul drumului a fost dominat de o tensiune apasatoare. Nici glumele noastre acide nu ne mai ieseau, iar ea parea foarte abatuta.

Cand am ajuns in fata blocului, am ezitat, insa am luat’o in brate. I’am dat o suvita aramie de pe fata, I’am sarutat ochii si fruntea, si am tinut’o de maini.
-A fost frumos…Merci, Tudor.
-Fara multumiri, nu in seara asta, bine?
-Vrei sa mai ramai la un pahar de vin?
Da, normal ca as vrea sa raman, strigau toate instinctele si dorintele mele.
-Nu cred ca ar fi cea mai buna idee.
-Atunci, pe alta data…
-Asa sa fie…
-Noapte buna, Tudor.
-Noapte buna, Mara.
-Si inca ceva…
Ma asteptam sa’mi spuna ca ma iubeste.
-Iubeste’o…Iubeste’o in fiecare zi de parca ar fi ultima in care va vedeti…

Am zambit si am plecat. Tot drumul am incercat sa nu plang, dar cand am ajuns acasa m’am lasat pe jos in pozitie de fetus si am plans ca un copil. “Iubeste’o in fiecare zi de parca ar fi ultima in care va vedeti”…”Asa te iubesc pe tine, Mara, asa te iubesc pe tine…”